Este supraom

I_3-He-is-more-than-human-a-716x1024In acelasi timp, faraonii egipteni erau deja considerati ca zei vii. Ca majoritatea seniorilor orientali, ei au fost reprezentati intr-o dimensiune mult mai mare decat cea a muritorilor, indiferent daca era vorba de supusii lor sau de dusmanii lor, inclusiv pe frescele de pe reliefuri sculptate. Un pic mai tarziu, regele akkadian Naram-Sin (cca. 2254-2218 BC.) a fost primul domn al Mesopotamiei care si-a proclamat divinitatea in timpul vietii sale.

In timpul primului mileniu, faraoni au prins gust de a face sa se construiasca portrete oficiale de dimensiuni colosale. În plus, noutatea era că multe dintre aceste statui erau de acum construite chiar in timpul vietii suveranului.

Una dintre cele mai bune “regizari” a propriei imagini a fost, probabil, ce a lui Ramses II (1279-1213 i.Hr..). El a fondat o nouă capitală care i-a pus numele sau, Pi-Ramses, si in acelasi timp a plasat în cele mai importante temple din Egipt statui de dimensiuni colosale reprezentandu-l in toata maretia sa divina.

Cu toate acestea, in civilizatiile mediteraneene, putini din categoria celor puternici au decis sa urmeze exemplul egiptean. Mentalitatile erau de fapt prea adanc ancorate in traditii care impuneau o stricta diferentiere intre muritori si nemuritori, intre intre zei, semizei si oameni.
I_3-He-is-more-than-human-b-716x1024De asemenea, numai unii imparati romani mai egocentrici, cum a fost Nero sau Constantin au indraznit sa comande reprezentari colosale ale propriilor persoane. Mai mult, nici un imparat nu a fost niciodata proclamat in mod deschis ca el este un zeu, chiar dacă toate reprezentarile lor lasau sa se inteleaga asta. Nobilii de la Roma, după moartea lui Cezar, au stabilit un compromis foarte inteligent : Imparatul este numit Sacrosanctus, adica sacru si sfant, Augustus(venerabilul) și Pontifex Maximus (Preot Suprem), dar nu accedeau la divinitate dupa moartea lor.

Această traditie va continua dupa instaurarea Crestinismului ca religie de stat a Imperiului Roman. Mai multi impărati, apoi numerosi printi din Evul Mediu timpuriu, vor fi sfintiti de Biserica. Unii dintre ei vor fi chiar ridicati la rang deIsapostolos (egal-cu-apostolii), cum a fost imparatul roman Constantin cel Mare (272-337), Printul Boris I al Bulgariei (mort in 907), Printesa Olga de Kiev (cca. 890-969) sau Stefan I al Ungariei (967-1038).