Cum portretele conducatorilor erau prezente peste tot, schimbarile de regim cauzau probleme. Noua putere trebuia sa-si asigure legitimatea si sa previna orice tentativa de contestare a lor de catre urmasii conducatorului precedent.
Dar administratiile de stat au gasit o solutie pentru aceasta dilema: damnatio memoriae (condamnarea memoriei), o hotarare oficiala prin care o persoana « nu trebuia tinuta minte ». Acest fapt a avut consecinte complexe: proprietatile condamnatului erau confiscate, numele sau era sters si statuile sale « prelucrate »; uneori, cine indraznea sa ii pronunte numele, risca chiar si pedeapsa cu moartea. Una dintre cele mai vechi si mai spectaculoase damnatiuni a fost cea a lui Akhenaton, Faraonul care a visat sa converteasca Egiptul intr-un regat monoteist care sa-l venereze doar pe Aton, Zeul Soarelui. Dupa moartea sa, toate statuile sale au fost distruse, mormantul sau a fost profanat iar portretele sale au fost intentionat scrijelite.
In Roma, aceasta sanctiune putea fi aplicata chiar si impotriva unui individ ale carui crime erau considerate o rusine pentru societate, pentru a pastra onoarea orasului. La inceput, Senatul si, mai apoi, Imperatorul, au avut dreptul legal exclusiv sa pronunte o astfel de hotarare extrema.
Imperatorii insisi au folosit, si uneori chiar abuzat de acest drept pentru a condamna membri ai propriei lor familii. O astfel de decizie este extrem de bine documentata in cazul lui Geta, fiu al lui Septimius Severus si frate al lui Caracalla. Cand acesta din urma a ajuns la puterea suprema, el a ordonat fratelui sau mai tanar sa nu fie niciodata amintit, iar mii de inscriptii si portrete au fost sterse, de la simple monede la bijuterii imperiale si de la simple dedicatii la monumente oficiale.
In timpurile moderne, ultima utilizare la scara larga a acestei metode a fost intalnita sub conducerea lui Stalin. Trotsky a fost prima tinta a acestei damnatio, urmat in curand de toti executivii sovietici care au cazut in dizgratie.
In secolele XX-lea si XXI-lea, “damnatio memoriae” au capatat o alta dimensiune: era evident ca unele tari care au reinstalat un regim democratic dupa o dictatura au trebuit sa inlature orice aluzii publice explicite la adresa trecutului lot recent. Cu toate acestea, metoda a fost folosita pentru a condamna un trecut tragic, si nu tot in ideea de a sterge oameni sau evenimente din memoria colectiva: denazificare, destalinizare etc. Cel mai recent fenomen de acest fel se intampla in zilele noastre in Egipt unde, prin lege, numele lui Hosni si Suzanne Mubarak sunt inalaturate de pe toate monumentele si din toate locurile publice.