În Mileniul al III-lea i.Hr., conducatorii Mesopotamiei au inteles importanta utilizarii artei figurative, in mod traditional o exclusivitate religioasa, ca fiind “media” cea mai puternica, pentru a arata si a a aduce aminte subiectilor lor maretia lor si puterea lor absoluta. Pentru a evita sa fie considerati blasfemitori, dar si pentru a pretinde ca privilegiile lor nu sunt discutabile, si-au justificat portretele dedicandu-le zeitatii care i-a “ales” sa conduca tara.
Aceasta intuitie de o modernitate uimitoare, va da nastere unei forme foarte speciale de sculptura, portretele oficiale, al caror succes s-a mentinut in intreaga lume pana in vremurile moderne.
Printre primii conducatori care au fost imortalizati in piatra in timpul vietii lor, exemplul cel mai cunoscut este cel al lui Gudea, Print al Lagash in sudul Mesopotamiei (cca. 2164-2144 i.Hr.), care a ordonat ca zeci de mici portrete ale sale, dedicate zeitatilor, sa fie asezate in cele mai importante sanctuare ale statului sau.